M-ai mințit…

” M-ai mințit, draga mea.. M-ai mințit fără vreo urmă de regret pe chipul tău, fără să conteze.
– Pot să știu de ce ai făcut-o? Sau nu am acest drept? Consideri că este irelevant motivul, nu?
– E, uite că pentru mine contează cum a contat întotdeauna totul!

Știai că asta urăsc cel mai mult, să fiu mințit. Dar se pare ca pentru tine acest aspect a fost lipsit de orice importanță.
– Te-a făcut să te simți mai bine? Te-ai simțit mai puternică, mai mândră?
– Spune-mi, draga mea! Ce sentiment a născut în tine când îmi șopteai acele vorbe?

Cât de prost am putut să fiu?! Ohh..
– Cum am putut să cred în vorbele tale care s-au dovedit a fi doar pline cu venin? Un venin care mi-a pătruns în sânge și de care nu am să pot scăpa prea curând..
Ce prost..

– Spune-mi ceva, draga mea: m-ai mințit de la bun început sau pe parcurs ți-ai dat seama că orice mi-ai putea spune, m-ar face să rămân lângă tine?
– Am fost doar unul dintre pioni pe tabla ta de șah?
Aș putea accepta lucrurile astea dacă mi-ar fi explicate, dar nu le-aș putea înțelege.

Simt cum îmi pierd mințile sau mi le-am pierdut deja.. Mi-e greu să cred că tot ceea ce îmi spuneai odată erau doar vorbe în vânt.

– Mai ții minte când îmi ziceai „Ma bucur că ești lângă mine, V. Mă simt norocoasă că te-am cunoscut și îți mulțumesc pentru tot.” Tot minciuni erau, draga mea? Spune-mi

Poate tu crezi că așa a fost mai bine, dar mai bine pentru cine? Pentru tine (poate)? Pentru mine (nu știu)? Pentru noi (în niciun caz)?

– Lasă-mă să-ți spun că nu a fost bine pentru nimeni. Dacă pe moment ți s-a părut că este cea mai potrivită decizie, îți vei da seama pe viitor că totul a fost o greșeală.
Minciuna până la urmă iese la suprafață.

Nu mi-ar fi plăcut să aflu anumite lucruri așa. Nu în condițiile astea.
Cred însă că întotdeauna că partea mea logică, rațională, a știut că ceva este în neregulă, dar ca de obicei, inima nu a vrut să asculte. S-a încăpățânat să facă doar ce a vrut ea. Și acum face la fel..

Poate pentru tine și cei din jur am fost cel mai prost om, dar eu știu ca față de tine am fost cel mai sincer și iubitor om.

Și deși nu aș vrea să simt pentru tine ceea ce simt, nu mă pot împotrivii inimii.. Off, inimă! Bată-te norocul!

– Te-ai gândit că trebuie cumva să te „răzbuni” pentru așa zisele „greșeli” pe care le-am făcut?
Vrei să știi un secret, draga mea? Orice lucru pe care tu l-ai considerat nebunesc, a fost pentru tine.
De ce? Pentru că te iubeam atât de profund, dar în același timp, cu teamă.
….

– Exact cum ai auzit, draga mea!

Știu că îți sună a clișeu, a replici din filme sau cum consideri tu, dar te iubeam cum numai un nebun știe: te iubeam enorm și îmi doream ca fiecare respirație a mea să se datoreze ție, dar în același timp eram temător că dacă te-aș pierde, m-aș sufoca și m-as scufunda în haos și durere.
Un nebun care ar fi fost dispus să meargă până în pânzele albe pentru a-ți menține zâmbetul în permanență pe chipul tău.

Se pare că poate asta a fost răsplata mea.. Eu ți-am oferit sufletul pe tavă, iar tu minciuni.
Tot ce îmi doresc, deși poate sună absurd, este să te mai pot privi în ochi și să-mi spui și atunci că eu nu am contat cu nimic în viața ta. Aș vrea să-ți văd acea licărire din ochii tăi; acei ochi pe care i-am admirat mereu.

– Vreau să mă privești în aceeași ochi pe care odată spuneai că îi adori și că îți plac mult. Vreau să văd, să simt, că în acele momente, tu mai ai puterea să îmi spui vorbe goale.
Doar atunci o să pot să fiu complet mulțumit și împăcat.

Dar cu toate acestea, știu că tu nu o să faci asta, nu îmi vei putea vedea chipul. Nu vei putea să îmi spui cu seninătate, cu lumina din obrajii pe care tot timpul ți-am admirat-o și mă topea, că eu greșesc.

– Nu o să poți recunoaște că ai greșit, nu o să poți recunoaște că îți pare rău, nu o să poți recunoaște că ți-ai dori din nou să ne ținem de mână și să simțim ce am simțit odată. Chestii de orgoliu, de anturaj, de mândrie, lucruri care de altfel le înțeleg și oarecum, în prostia mea, le accept fiindcă te cunosc prea bine.

Poate un simplu „îmi pare rău”, ar fi suficient pentru mine.
Dar întrebarea este, draga mea, oare îți pare…? ”